Fragment din cartea cu acelasi titlu publicata in limba romana de editura Majesty Press din Arad, Romania
ASPECTUL NUMARUI. 1: RECUNOSTINTA ESTE O DECIZIE
Recunostinta este o decizie pe care noi o luam. Este la fel de reala ca oricare dintre celelalte decizii pe care le luam. Psalmistul scria: „O, de ar lauda oamenii pe Domnul.“ Prin oamenii, el se referea, de fapt, la barbati si femei - la omenire. Observati ca versetul spune de ar, pentru ca daca ar spune daca ar putea - „O, daca ar putea lauda oamenii pe Domnul“ – atunci mingea s-ar afla in terenul lui Dumnezeu, nu-i asa? Si am fi putut spune: „ e vina Ta Doamne; Ti-as fi adus laude daca as fi putut. Daca nu mai fi creat atat de negativist; daca nu mai fi creat atat de egoist; dar sunt, asa ca nu pot sa Te laud, dar Te-as lauda daca as putea, insa e vina da si nu pot, asa ca....“ Dar textul nu spune daca ar putea, ci spune de ar lauda, ceea ce inseamna ca decizia ne apartine.
„O, de ar lauda oamenii..“ Asta inseamna ca „avem echipamentul necesar“ - Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a ne exprima recunostinta. Noi putem sa alegem recunostinta.
Cat de importanta, transformatoare, invioratoare si datatoare de fericire este aceasta alegere! Poti alege sa fii recunoscator, dupa cum poti sa-ti alegi dieta sau imbracamintea.
De curand, am tinut o serie de conferinte in fata studentilor, profesorilor si membrilor conducerii Colegiului Cedarville (Ohio). Seara obisnuiam sa le vorbesc despre Iona. Chemarea lui Iona - adresata si studentilor - era aceea de a inceta sa fuga de Dumnezeu si sa se supuna cautarii Sale asidue.
Acea saptamana s-a dovedit a fi una extraordinara. Dumnezeu lucra cu o putere cum nu mai vazusem pana atunci. Miercuri seara, eram nerabdator sa ajung la centrul de inchinare. Locul era plin ochi cu aproape 3000 de studenti nerabdatori, cu Bibliile deschise. Am cantat cateva cantari si am inceput sa intram in atmosfera de inchinare si sa devenim receptivi la influenta Duhului lui Dumnezeu.
Dintr-o data, usile s-au deschis larg si cativa politisti au inceput sa alerge spre altar. Erau uzi leoarca si tare grabiti. Au urcat pe platforma cu radio-transmitatoarele lor zgomotoase si cu un comportament adecvat unei situatii oficiale. S-au apropiat de directorul scolii care statea langa mine, asa ca am auzit vestile urgente. Politistul de serviciu i-a spus: „O tornada se indreapta in directia asta. Trebuie sa evacuati sala cat de repede posibil.“
Este impresionant sa observi un lider adevarat la lucru. Directorul colegilului a pasit pana in centrul scenei si, cu a spus: „Studenti, ascultati cu atentie urmatoarele instructiuni. Tocmai cu voce linistita si clara, a spus: „Sudenti, ascultati cu atentie urmatoarle instructiuni. Tocmai am primit vesti ca ne aflam pe traiectoria unei tornade. Trebuie sa parasim centrul de inchinare in cel mai linistit si rapid mod posibil, pentru a ne adaposti.“
Cativa copii au inceput sa tipe si sa se agite, insa in timp ce eram condusi spre incaperi fara pereti exteriori sau ferestre si ne asezam cat mai jos, domnea un sentiment general de ordine. Nu puteam vedea ce se intampla afara, asa ca nu ne dadeam seama cat de grava era situatia. Intr-un tarziu, am primit vestea ca putem sa ne intoarcem sus. In acel moment, nu stiam daca urma sa se mai tina serviciul religios si daca mai aveam ocazia sa prezint mesajul meu din Iona 3 despre cum sa experimentezi trezirea in viata ta.
Cand ne-am intors in centrul pentru inchinare, printre studenti se simtea o noua atmosfera de seriozitate. Am mai cantat cateva cantari si m-am ridicat sa predic.
La cinci minute dupa ce incepusem predica, s-a facut intuneric bezna in incapere. Nu puteai sa-ti vezi mana adusa la cativa centimetri de nivelul ochilor. Generatoarele de curent cedasera si cazuse chiar si lumina de veghe. Nu puteam vedea absolut nimic. Instantaneu, studentii au inceput sa murmure, insa eram convins ca Dumnezeu inca lucreaza cu noi.
Din moment ce microfonul murise odata cu lumina, am fluierat pentru a atrage atentia si apoi am strigat in intuneric: „In nici un caz nu vom lasa o problema de curent sa impiedice ceea ce Dumnezeu vrea sa lucreze in vietile noastre in seara aceasta!“ Studentii au inceput sa ovationeze, iar apoi au facut liniste; cineva mi-a dat o lanterna si pentru urmatoarele patruzeci si cinci de minute am predicat din toata inima, cu toate ca abia puteam sa vad schita predicii si nu vedeam nici o fata din auditoriu.
Cand am terminat, am inaltat o rugaciune si apoi, dintr-o data, studentii au inceput sa cante. La inceput au cantat in surdina, dar apoi, in mod incredibil, au reverberat marile imnuri ale credintei din toate puterile, timp de mai bine de o ora. Fara instrumente, fara dirijor, fara lumini, fara cuvinte - simpla exprimare a laudei si recunostintei puternice, din inima, fata de Dumnezeu. A fost una dintre cele mai emotionante experiente din viata mea.
Mai tarziu am aflat ca tornada a trecut chiar pe deasupra scolii. Masinile au fost distruse; peste tot erau trunchiuri de copaci si daramaturi. Zece minute mai tarziu, tornada luase o alta directie. Cativa oameni si-au pierdut viata si mai multi au fost evacuati, in timp ce mai multe case, supermarketuri si doua biserici au fost demolate. Peste patruzeci de oameni au necesitat transport cu elicopterul la spitalele de urgenta din acea regiune a statului Ohio.
Intre timp, Dumnezeu S-a bucurat de atentia totala a acelui compus, pe masura ce recunosteam intr-un mod cu totul nou felul in care adesea nu pretuim lucrurile simple din viata si ca daca Dumnezeu trimite un simplu vanticel, iar noi suntem despartiti de harul Sau, putem pieri intr-o clipa. Vreau sa subliniez importanta parasirii imediate a atitudinii de murmurare si a cultivarii celei de recunostinta autentica!
Avem atatea lucruri pentru care sa fim recunoscatori. A rasarit din nou soarele in aceasta dimineata? Mai ai la dispozitie inca o zi in care sa traiesti pentru slava lui Dumnezeu? Poate spui: „Da, dar sunt si destule lucruri de care pot sa ma plang.“ Tocmai asta vroiam si eu sa spun. Poti sa decizi.
ASPECTUL NUMARUL 2: RECUNOSTINTA ESTE O DECIZIE BAZATA PE REALITATE
Aceasta este a doua lectie din acel verset al Psalmului 107. Nu vreau sa ma refer aici la vreun nonsens de genul puterea mintii-asupra-materiei sau puterea-gandirii-pozitive. Iti cer sa meditezi si sa te intrebi: „Am destule motive pentru care sa fiu recunoscator?“ Raspunsul cert este „Da!’“
Robuison Crusoe, celebra carte scrisa (in 1719) de Daniel Defoe, descrie experienta unui om care a naufragiat. El a petrecut douazeci si sapte de ani pe o insula tropicala. Povestea lui ilustreaza perfect faptul ca recunostinta este o decizie ancorata in realitate. Iata-1 pe eroul nostru, nautragiat pe o insula, de unul singur. Introducerea in jurnalul sau suna astfel:
Incep sa meditez serios asupra conditiei mele si asupra imprejurarii in care sunt nevoit sa traiesc. Mi-am organizat problemele in forma scrisa pentru a-mi elibera gandurile de zilele care curg peste ele, ranindu-mi mintea. Din momentul in care ratiunea a inceput sa preia controlul asupra deznadejdii mele, am inceput sa ma consolez cat de bine puteam pentru a vedea latura buna a lucrurilor, nu pe cea rea, pentru a putea sa observ acele aspecte care transformau cazul meu intr-unul mai putin disperat, fata de altele mai rele. Asa ca am definit starea mea cu impartialitate, ca un datornic si un creditor, atat alinarile de care am avut parte, cat si necazurile care m-au lovit.
Vom numi aceasta lista pe care el a scris-o „Lista plangerilor si multumirilor.“ Observati alegerile voluntare de a fi recunoscator bazate pe realitatea cu care se confrunta.
Plangere
„Sunt naufragiat pe o insula pustie, fara speranta de a fi salvat.“
„Sunt singur si izolat de toata lumea, intr-o stare nefericita.“
„Nu am haine cu care sa ma imbrac.“
„Sunt lipsit de aparare si incapabil de a ma apara de vreun atac al oamenilor sau animalelor.“
„Nu am pe nimeni caruia sa ii vorbesc, nici cui sa ma destainui.“
Multumire
„Sunt in viata si nu m-am inecat, ca restul colegilor de la compania navala.“
„Sunt insa despartit si de echipajul navei, ceea ce inseamna ca nu am murit. Dumnezeu care, in mod miraculos, m-a salvat de la moarte, ma poate elibera si din aceasta situatie.“
„Aici este insa o clima tropicala si chiar daca as avea haine, nu le-as putea purta.“
„Am naufragiat insa pe o insula pe care nu am intalnit animale salbatice care sa ma atace, asa cum am intalnit pe coasta Africii. Ce s-ar fi intamplat daca as fi naufragiat acolo?“
„Insa Dumnezeu, in mod minunat, a facut astfel incat vasul sa fie suficient de aproape de tarm, astfel incat am putut sa recuperez atat de multe lucruri utile care imi implinesc nevoile si care mi-ar permite sa imi port de grija atata timp cat voi trai.“
Aceasta lista este atat de impresionanta! Vei aplica acest adevar la viata ta? Ii cerem lui Dumnezeu sa ne schimbe atitudinea inainte de a deveni membri cu drepturi depline ai clubului din pustie. De asemenea, invatam din Cuvantul Sau ca atitudinile noastre sunt decizii pe care le luam in prin privinta modului nostru de gandire. A alege sa te concentrezi asupra lucrurilor bune din viata nu este o gandire de tip Disney World. Este intelepciune!
ASPECTUL NUMARUL 3: RECUNOSTINTA ESTE O DECIZIE CARE SCHIMBA VIATA
Iata un gand final din Psalmul 107: „Recunostinta este o decizie care schimba viata. Cuvantul meu preferat din versetul 8 este tocmai primul: „O!“ Este partea cea mai importanta a versetului. „O de ar lauda oamenii pe Domnul…pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor!“ Acel cuvant, o, ne avertizeaza ca urmeaza ceva radical, care ne va schimba viata. Psalmistul nu incearca sa dramatizeze; el este impresionat, deoarece recunoaste ca urmeaza ceva important. Asa ca, in mod cu totul spontan, el exclama: „O, o, ooooo!“ Tocmai pentru a va atrage atentia. „O de ar lauda oamenii pe Domnul!“ Acest mesaj este redat cu pasiune, deoarece este atat de important.
Mesajul este important deoarece a-1 intelege gresit ar insemna sa te plafonezi si sa ratezi bucuria zborului la inaltime. Pe scurt:
Recunostinta este atitudinea care stabileste altitudinea vietii
Din nefericire, exista stilul de viata din vale pe care il aleg majoritatea oamenilor. Este un mod de viata diferit, prin care oamenii se tarasc si se complac in mizerie. Incercand sa evite radarul sperantei. Este un stil de viata deplorabil, intunecat, deprimant, nerecunoscator, nemultumit, cartitor, negativist, teribil! Cu totii am trait in acea vale macar cateva zile. Este cu siguranta pustia!
Insa mai exista si un alt stil de viata. Esista o atitudine de mare altitudine – acolo unde aerul este curat, soarele straluceste si viitorul este la fel de luminos ca fagaduintele lui Dumnezeu. Acest stil de viata isi intinde aripile la inaltime si refuza sa se concentreze asupra laturilor negative. Daca ai zburat vreodata acolo, atunci stii ca acela este locul in care vrem sa traim.
La ce altitudine zbori?
Tu spui: „Vreau sa traiesc acolo, la inaltime; urasc sa traiesc in vaile deprimante ale acestei lumi.“ Si eu la fel, si iti repet ca recunostinta este cea care programeaza altimetrul stilului de viata pe care ti-1 doresti.
Personal, inca invat acest lucru. Dupa saptamana plina de evenimente neprevazute pe care am trait-o la Colegiul Cedarville, m-am imbarcat la bordul unui avion, pentru a ma intoarce acasa in mare graba. Avand in minte un subiect pentru predica, abia asteptam sa imi gasesc locul si sa incep sa-mi pregatesc mesajul. Din nefericire, purtam un tricou nou cu emblema Colegiului, Cedarville, si femeia de langa mine a inceput sa imi povesteasca despre fiica ei, care mergea la colegiu. „Asta-mi lipsea!“ mi-am spus, cand am vazut ca incepe sa imi povesteasca, nestiind ce binecuvantare ii rezervase Dumnezeu inimii mele nemultumite.
Dupa ce am trecut de politeturile obisnuite de genul „sa facem cunostinta“, conversatia a luat o directie mult mai serioasa. Mi-a povestit despre tragedia din casnicia ei, care fusese atat de fericita. Cu trei ani in urma, sotul ei observase aparitia unui nodul mic in regiunea cervicala. A mers la doctor si a aflat ca suferea de melanom malign. Sase saptamani mai tarziu a incetat din viata. Cu cateva zile in urma faceau planuri pentru o vacanta la Disney World si, sase saptamani mai tarziu, ea a ramas singura cu cinci copii.
„Timp de sase luni ne-am descurcat destul de bine“, spuse ea. „Fratii de la biserica ne-au aratat afectiune si au avut grija de noi. Ma incredeam in bunatatea lui Dumnezeu. Insa apoi,“ a adaugat ea, „imi amintesc cu exactitate ca am inceput sa iau anumite decizii. Am inceput sa murmur si sa permit gandurilor mele sa rataceasca in directia gresita. Inainte de a-mi da seama devenisem foarte, foarte vulnerabila.“
In acel moment, a inceput sa planga si mi-a spus: „ In viata mea a intrat un barbat pe care il cunoscusem inainte de a ma preda Domnului. El a inceput sa imi faca avansuri.“ Printre lacrimi, a continuat: „Am ratacit atat de mult. Am ajuns atat de departe de Dumnezeu, mi-am ranit familia si L-am ranit pe Dumnezeu.“
Am asteptat un moment si apoi am intrebat; „Ce a produs o asemenea schimbare in viata dumneavoastra?“
Ea mi-a raspuns: „Pur si simplu, m-am trezit intr-o dimineata si mi-am spus: „Cum de am ajuns aici? Cum am ajuns atat de departe? Nu asta mi-am dorit. Nu vreau sa fiu aici.“ S-a oprit un moment sa mediteze, „A fost pur si simplu o decizie. M-am intors la Domnul.“
A zambit si mi-a spus: „Am fost ca fiul risipitor.“
„Si Dumnezeu v-a primit inapoi, nu-i asa?“ am spus.
„Da“, mi-a raspuns.
„V-a primit in bratele Sale si v-a iertat, asa este?“ am spus din nou.
Fata ei a stralucit de bucurie cand mi-a spus: „Da m-a iertat!“ Apoi a adaugat: „Dumnezeu m-a binecuvantat atat de mult acum. Gandurile mele se concentreaza asupra bunatatii lui Dumnezeu si asupra tuturor lucrurilor pentru care pot sa fiu recunoscatoare.“
Vezi care este puterea recunostintei?
Ea a continuat: „Domnul a adus in viata mea un alt barbat. Am cinci copii si intotdeauna mi-am dorit opt. Domnul a adus in viata mea un barbat a carei sotie a murit si care Il iubeste pe Dumnezeu. El are trei copii.“
Amin! Ce povestire!
Totusi asculta. Puterea recunostintei nu se aplica numai in cazul ei, ci si in cazul tau si al meu. Datorita inimii mele nemultumite, eram la un pas de a pierde lectia pe care Dumenzeu dorea sa mi-o dea in acel zbor cu avionul. Domnul a trebuit sa ma lege de scaunul din avion pentru a ma convinge sa ascult marturia extraordinara a acelei doamne. Hai sa ascultam si sa luam aminte la cuvintele Lui, care ne invita sa fim recunoscatori in toate lucrurile.
(Continuare in numarul urmator)
Dr. James MacDonald